O secțiune realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

Gabriel Liiceanu a lansat, cu ceva timp în urmă, un material intitulat „România gurilor ştirbe”. Bogdan Crețu, în „Contemporanul-ideea europeană” nr. 3 din 2017, îi răspunde publicând „Mirosul poporului și parfumul intelectualului”. Remarc: 1. „Încerc să rezum în mod riscant. Gura ştirbă reprezintă primitivismul mereu pregătit să facă răul (ca în tabloul lui Bosch, reprodus în material, în care cei care îl conduc pe Hristos spre răstignire au guri supte, fără dinți); există și excepții, unii oameni au devenit ştirbi căzând pradă unor tortionari (Noica, de exemplu, dar ştirbenia lui nu era respinsă, pentru că ucenicul îl iubea; victimelor de la Pitești, de exemplu…). Urmează o fotografie cu câțiva protestatari de la Cotroceni; o doamnă își expune dantura sincopată”; 2. „Să privești cu aroganță, din realitatea ta pomădată, de filosof al elitei, gurile ştirbe ale unor oameni săraci și…