Grupul italian Ferrero, unul dintre cei mai mari producători de dulciuri din lume, ar fi achiziționat deja terenul pentru o fabrică în Timișoara, conform informațiilor publicate de Ziarul Financiar. Compania pregătește intrarea în producție în România, iar terenul necesar investiției a fost cumpărat, deși oficial nu a fost confirmat proiectul.
Potrivit surselor, Ferrero va construi o unitate industrială în Timișoara, iar în cursul acestui an a fost înființată societatea Ferrero România Industrial SRL, având ca obiect principal fabricarea produselor din cacao, ciocolată și zaharoase. În noua firmă sunt implicați mai mulți executivi importanți ai grupului, precum Alberto Ceci, Paolo Sgobbo și Giuseppe Papa.
Citește și: Rompetrol Rafinare raportează rezultate financiare solide pentru prima jumătate a anului 2026
Reprezentantul companiei a evitat să confirme oficial proiectul, precizând că în acest moment nu pot face comentarii. În luna iulie, Profit.ro relata că grupul făcuse primii pași administrativi pentru deschiderea fabricii, iar terenul a fost deja achiziționat pentru această investiție.
Conform Ziuaconstanta.ro
