[ad_1]
Joi, 01.02.2024, în jurul orei 14:00, în timpul unei misiuni de patrulare în Portul Turistic „Tomis”, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au observat doi bărbați care consumau alcool într-un loc public. Acest fapt i-a determinat pe oamenii legii să-i legitimeze pe cei doi. În momentul în care bărbaților li s-au verificat documentele, aceștia au devenit agitați, fapt care i-a făcut pe jandarmi să-i controleze și corporal, descoperind cu această ocazie asupra unuia dintre ei un dispozitiv de tip „grinder”, cu resturi vegetale în el iar asupra celuilalt un pacheţel de staniol care conținea o substanţă vegetală de culoare verde-oliv cu miros specific și o țigaretă artizanală tip „joint”, conținând aceeași substanță vegetală.
Cei doi bărbați au fost conduși la sediul jandarmeriei, unde au fost sancționați contravențional pentru consumul de alcool în spații publice, conform prevederilor legii 61/ 1991 și le-au fost întocmite acte de constatare pentru savârşirea infracţiunii de deţinere de substanţe interzise (în conformitate cu Legea 143/2000, pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri). Substanțele găsite au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi predate către organele de poliție pentru continuarea cercetărilor. A deține sau a cumpăra substanțe psihoactive pentru consum propriu, în conformitate cu prevederile legii 143/ 2000, Articolul 4, este infracțiune și „… se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.”
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- "atacdeconstanta.com"
Notă pentru publicații: Știrile sunt preluate automat din feed-ul Google News sau în urma unor acorduri scrise cu publicațiile. După cum observați, este specificată sursa, creditul foto și linkul către articolul integral. Dacă doriți ca articolele dumneavoastră să nu mai fie preluate, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail de mai jos, și le vom întrerupe imediat.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii
Jandarmii din Constanţa au descoperit substanţe interzise într-un control de rutină
