Constanța Expres — Știri de la mare, zi de zi.
Local

Muzeul de Artă Populară Constanța expune lingura îngemănată a mirilor din lemn de cireș

Anca Zaharia

Anca Zaharia

⏱ 1 min citire
Imagine cu caracter ilustrativ

Lingura îngemănată a mirilor, un obiect cu valoare simbolică legat de ceremonialul nunții, este exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară din Constanța.Aceasta este lucrată din lemn de cireș și reflectă tradițiile populare românești.

În arta populară românească, creastăturile în lemn sunt variate, datorită diversității materialului lemnos din toate regiunile țării și a creativității țăranilor.Aceștia au împodobit aproape fiecare obiect din lemn utilizat în viața cotidiană, inclusiv case, mobilier, unelte de muncă și ustensile de uz gospodăresc.

Citește și: Asociația Viitorul Orașului Tău organizează eveniment de Ziua Dobrogei la Constanța

Simbolul nunții în Moldova

Lingura îngemănată a mirilor este asociată cu obiceiul din Moldova, conform căruia mirele și mireasa consumă o singură dată în viață, în noaptea nunții, din aceeași strachină, folosind aceeași lingură din lemn.Coada lingurii este decorată cu crestături ce reprezintă păsări, simbolizând uniunea cuplului.

Pe coada lingurii sunt sculptate două păsări dispuse spate în spate, având o inimă ce le unește în partea superioară și despicând o broască, simbol al răului, în partea inferioară.Această reprezentare sugerează că mirele și mireasa, uniți prin iubire, înfruntă împreună dificultățile vieții, asemenea unor războinici vigilenți.

Obiectul a fost achiziționat în 2018 de la meșterul popular Marian Viorel din Fălticeni, județul Suceava.Acesta participă constant la târgurile de meșteșugari organizate de Muzeul de Artă Populară Constanța, unde își demonstrează măiestria în practicarea meșteșugului crestării lemnului.

Sursa: radioconstanta.ro

Vrei știrile din Constanța primele în Google?

Adaugă Constanța Expres ca sursă preferată: articolele noastre apar cu prioritate la „Știri principale” în căutările tale.