ULTIMA ORĂ
Cele mai recente știri din ConstanțaConstanța Expres — Sursa #1 de știri din ConstanțaCele mai recente știri din ConstanțaConstanța Expres — Sursa #1 de știri din Constanța
National

PROGRAM. Spectacole de teatru, dans și circ din România, Franța și Germania, ajung în Piața Traian din Timișoara

Redacția Constanța Expres

Redacția Constanța Expres

1 min citire
PROGRAM. Spectacole de teatru, dans și circ din România, Franța și Germania, ajung în Piața Traian din Timișoara
[ad_1]

Potrivit organizatorilor, spectacolele invitate în această lună transmit mesaje puternice și sunt menite să ne apropie, să ne sensibilizeze față de grupurile vulnerabile din societate, și să ne facă să ne cunoaștem mai bine.

Reprezentațiile sunt produse de companii artistice care au la bază valorile festivalului in : v z b l , precum empatie, solidaritate, înțelegere și compasiune.

Program

Programul lunii noiembrie cuprinde șase producții de teatru, dans și circ, naționale și internaționale, după cum urmează:

  • 11 noiembrie, ora 19.00 – Foreign body_trio la sala Lira de la Casa de Cultură a Municipiului Timișoara.

Este creat și regizat de artista de origine coreeană, stabilită în Berlin, Howool Baek. Spectacolul de dans vorbește despre diferențe și stereotipuri prin prisma corpului uman.

  • 12 noiembrie, ora 19.00 – Vulnerabil la Teatrul Basca.

Spectacolul de teatru realizat de Platforma de teatru politic, aduce...


[ad_2]
Citește mai mult - Sursa Google News