Sursă: Ziuaconstanta.ro
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra riscurilor legate de distribuirea excesivă a informațiilor personale pe internet. În special, imaginile și datele aparent inofensive pot fi folosite de infractori pentru atacuri de tip phishing sau furt de identitate.
Potrivit DNSC, fotografiile realizate în aeroporturi, badge-urile vizibile în story-uri, data nașterii, numele animalului de companie sau locul de muncă pot deveni surse valoroase pentru atacatori. Acestea pot fi combinate pentru a construi scenarii false și credibile, pentru a se da drept o persoană cunoscută sau pentru a câștiga încrederea victimelor.
Specialiștii recomandă utilizatorilor să verifice periodic setările de confidențialitate ale conturilor și să limiteze informațiile accesibile publicului. Este indicat să se evite publicarea imaginilor în care apar documente, badge-uri sau alte date personale, pentru a reduce riscul de fraudă.
De asemenea, DNSC sugerează verificarea informațiilor publice despre fiecare utilizator și să se întrebe ce ar putea afla un necunoscut despre ei din conținutul distribuit înainte de a posta. Campania „Uniți împotriva escrocheriilor”, parte a proiectului Siguranța Online, oferă sfaturi utile pentru protecție și recunoaștere a tentativelor de fraudă.
Pentru mai multe detalii, vizitați site-ul oficial al DNSC sau urmăriți campania de conștientizare.
