Sursă: Ziuaconstanta.ro
În această zi, 27 august, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Preacuviosul Părinte Pimen cel Mare. Sfantul Pimen era originar din Egipt și a fost un călugăr renumit pentru învățăturile sale spirituale.
La vârsta de cincisprezece ani, Pimen a plecat în căutarea celor șase frați ai săi, care erau asceți în pustia Sketis. Aici, el a avut ocazia să-l întâlnească pe Avva Anuv, cel mai mare dintre frați, și pe Paisie, cel mai mic.
În timpul unei discuții cu un bătrân despre gândurile sale, Pimen a uitat unul dintre ele. Întors în chilie, și-a amintit de gândul pierdut și a plecat imediat să-l împărtășească bătrânului. Acesta, admirând grija lui de a-și păstra sufletul curat, i-a prezis că numele său va fi rostit în tot Egiptul.
După ce centrul monastic de la Sketis a fost devastat de barbarii mazici, cei șapte frați s-au refugiat la Terenuthis, unde Pimen a devenit foarte renumit. Oamenii veneau la el pentru sfaturi, iar Avva Anuv îl trimitea pe cei care căutau ajutor la Pimen, recunoscându-i harul.
Pimen a trăit o viață de austeritate, postind adesea câte două sau trei zile fără să mănânce. Cu timpul, a câștigat o mare experiență în știința spirituală, devenind un adevărat călăuzitor pentru locuitorii pustiei.
