Ambasada SUA din Bagdad a fost atacată cu rachete

Redacția Constanța Expres · Constanța Expres

[ad_1] Se crede că atacul a fost comis de grupări aliate cu Iranul în Irak, a precizat purtătorul de cuvânt.

Niciun grup nu a revendicat responsabilitatea.

A fost primul atac cu rachete raportat împotriva ambasadei de când un grup cu Iranul a iniţiat atacuri împotriva forţelor americane în bazele militare din Irak şi Siria, la mijlocul lunii octombrie.

„Facem din nou apel la guvernul irakian, aşa cum am făcut-o în numeroase ocazii, să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a proteja personalul diplomatic şi pe cel al partenerilor din Coaliţie, precum şi facilităţile”, a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei.

Premierul irakian Mohammed Shia al-Sudani a ordonat agenţiilor de securitate să îi urmărească pe făptaşi, descriindu-i ca fiind „grupuri indisciplinate, fără lege,.

Citește articolul complet pe Constanța Expres

Deschide articolul →