[ad_1] O ambulanță privată, în care se aflau patru persoane ce trebuiau să ajungă la dializă, a fost implicată vineri într-un accident rutier în municipiul Constanța.
În urma evenimentului, o femeie de 77 de ani a suferit diverse traumatisme și a fost transportată la spital, informează News.
Incidentul a avut loc între un autoturism și ambulanța privată, iar în zona accidentului au intervenit pompieri, echipaje SMURD și ambulanțe.
Reprezentanții ISU Dobrogea au precizat că pacienta rănită a fost transportată la spital conștientă și cooperantă, cu traumatisme la membrele superioare și inferioare.
Celelalte trei persoane din ambulanță, bărbați cu vârste cuprinse între 46 și 64 de ani, au fost preluate de un alt mijloc de transport, în timp ce șoferii celor două vehicule implicate au refuzat transportul la spital.
Citește articolul complet pe Constanța Expres
Deschide articolul →