ro Două persoane s-au stins din viață, iar alte două au fost rănite în urma unui accident rutier produs, duminică, pe un drum din județul Buzău, după ce un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un copac.
Potrivit IPJ Buzău, evenimentul s-a petrecut în jurul orei 21:55, pe drumul care leagă localitatea Sărata Monteoru de intersecția cu DN1B.
La fața locului, polițiștii au stabilit că șoferul, un bărbat de 37 de ani din Buzău, a pierdut controlul asupra direcției, ieșind în afara părții carosabile și intrând în coliziune cu un copac.
În urma impactului, șoferul și un pasager s-au stins din viață pe loc.
De asemenea, alți doi pasageri, o femeie și un bărbat, ambii în vârstă de 33 de ani, au fost răniți grav și au fost transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Citește articolul complet pe Constanța Expres
Deschide articolul →