Operațiunea de scufundare a celor patru barje în Dunăre, amânată pentru joi

Maria Ionescu · Constanța Expres

ro Operațiunea de scufundare a celor patru barje în Dunăre, menită să crească debitul apei spre Centrala Nucleară de la Cernavodă, a fost amânată pentru joi dimineață, a anunțat miercuri secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.

Potrivit sursei, decizia a fost luată după o analiză a situației și a condițiilor tehnice, pentru a asigura siguranța operațiunii.

"În urma analizei pe care am realizat-o în această ședință operativă, s-a decis ca scufundarea barjelor să continue de joi dimineață, în condiții de siguranță, astfel încât să nu fie prinsă seara cu această activitate", a declarat oficialul.

Activitatea va începe oficial joi la ora 8:00, însă ora exactă a scufundării va fi stabilită în urma unei noi ședințe operative, informează stiripesurse.

"Noi începem activitatea la ora 8:00, dar, în funcție de prima ședință de dimineață, vom stabili procedura și momentul la care va avea loc scufundarea", a precizat Scrioșteanu.

Citește articolul complet pe Constanța Expres

Deschide articolul →