Senatorii și deputații PSD se vor reuni astăzi, de la ora 15:00, într-o ultimă ședință înaintea votului asupra moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan.
Potrivit unor surse social-democrate, la întâlnire vor participa președintele PSD, Sorin Grindeanu, și secretarul general al partidului, Claudiu Manda.
Scopul principal al întâlnirii este asigurarea prezenței tuturor parlamentarilor PSD la ședința plenului comun de marți și garantarea votului în favoarea moțiunii.
Sorin Grindeanu dorește să coordoneze poziția partidului pentru a susține moțiunea intitulată „STOP ‘Planului Bolojan’ de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului”.
Moțiunea de cenzură, depusă de grupurile parlamentare ale PSD, AUR și PACE – Întâi România, a fost prezentată săptămâna trecută în plenul reunit al Parlamentului și va fi dezbătută marți, de la ora 11:00.
Citește articolul complet pe Constanța Expres
Deschide articolul →