Din cauza unei avarii survenite la conductă, RAJA SA va întrerupe temporar alimentarea cu apă în zonele Midia-Năvodari, Rafinare Rompetrol și Corbu de Jos.
S-a constatat necesitatea înlocuirii unui tronson de aproximativ 200 de metri din conducta magistrală de 800 mm, lucru ce necesită o intervenție complexă.
Lucrările, care au început în această noapte, vor dura 20 de ore, până mâine după-amiază.
În timpul acestor operațiuni, consumatorii din zonele afectate vor fi fără apă, iar reluarea serviciului se va face progresiv, în funcție de topografia sistemului și de presiunea din rețea.
În zonele de la capetele de coloană și la etajele superioare pot apărea abateri de la intervalul estimat pentru reluare.
Citește articolul complet pe Constanța Expres
Deschide articolul →