Polițiștii din Prahova au deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului după sesizări privind agresarea unor copii la un centru educațional din Ploiești.
Verificările sunt efectuate de către Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, Secția nr.
4 Poliție Ploiești, în cadrul unei cauze penale privind posibile fapte abuzive.
Sursele judiciare au precizat că suspecta este o educatoare de 29 de ani, acuzată de comportamente necorespunzătoare față de doi minori, în perioada martie-aprilie 2026.
Conform informațiilor preliminare, femeia ar fi tras de urechi copiii, le-ar fi vorbit urât și, pe unul dintre ei, l-ar fi lovit cu palma peste față.
Citește articolul complet pe Constanța Expres
Deschide articolul →