UE riscă foarte mult dacă România și Bulgaria nu vor fi în Schengen până la sfârșitul anului (europarlamentar)

Redacția Constanța Expres · Constanța Expres

[ad_1] „Dacă există un consens pe o problemă între Comisia Europeană , europarlamentari și elita națională bulgară - acesta este subiectul Schengen.

Până la sfârșitul anului 2023, dacă aderarea Bulgariei și României la Schengen nu are loc, noi, ca Uniune Europeană, riscăm foarte mult.

Riscăm să subminăm bazele a tot ceea ce am realizat în acești peste 70 de ani”, a spus europarlamentarul bulgar Ilhan Kiuciuc, în timpul dezbaterilor de la Strasbourg, la care a participat premierul bulgar, Nikolai Denkov, și viceprim-ministrul bulgar și ministru al Afacerilor Externe, Maria Gabriel.

Cea de-a 12-a reuniune face parte din seria de dezbateri „Aceasta este Europa”, pe care PE o organizează cu șefi de stat și de guvern din UE, relatează Chasa24 citat de Rador Radio România.

Kiuciuc a fost categoric că cetățenii bulgari și români nu pot fi tratați în continuare la fel.

Citește articolul complet pe Constanța Expres

Deschide articolul →