De ce s-ar întoarce astăzi cuvintele acestei poveşti să mă bântuie? De ce nu-şi află încă odihna?Le mai şoptesc o dată:   

... Pare că marea ar fi aruncat-o pe ţărm – iată tâlcuirea dramaticei frumuseţi a mănăstirii Dohiariu. Şi ar mai fi una – o tâlcuire suprafirească, pe care închid ochii şi încerc s-o istorisesc.

Deşi domnitorii români au ţinut cu danii grele şi odoare scumpe toate mănăstirile Sfântului Munte, noi n-avem acolo decât două schituri – Prodromu şi Lacu – înconjurate de o puzderie de chili, să le ţină de urât.

Nicăieri însă în alt sfânt lăcaş din republica monahală a Athosului nu e mai prezentă năluca ctitorului ca la Dohiariu.

Aşezat în dreapta naosului, alături de Ruxandra Doamna, în tabloul votiv, şi încă o dată în stânga naosului, înveşmântat în rasă călugărească, cu aureola sfinţilor în jurul capului -...