[ad_1] De ce s-ar întoarce astăzi cuvintele acestei poveşti să mă bântuie.
Pare că marea ar fi aruncat-o pe ţărm – iată tâlcuirea dramaticei frumuseţi a mănăstirii Dohiariu.
Şi ar mai fi una – o tâlcuire suprafirească, pe care închid ochii şi încerc s-o istorisesc.
Deşi domnitorii români au ţinut cu danii grele şi odoare scumpe toate mănăstirile Sfântului Munte, noi n-avem acolo decât două schituri – Prodromu şi Lacu – înconjurate de o puzderie de chili, să le ţină de urât.
Nicăieri însă în alt sfânt lăcaş din republica monahală a Athosului nu e mai prezentă năluca ctitorului ca la Dohiariu.
Citește articolul complet pe Constanța Expres
Deschide articolul →